Explorare in Apuseni!

Newsletter:
Explorare nocturna!

Tura de Apuseni poate fi oricand transformata intr-o  tura de supravietuire pentru orice nivel. Avem trei optiuni cu grade diferite de dificultate, doua care contin explorari de pesteri si una de suprafata (varianta canioning).

Relieful este extrem de variat, cu platouri domoale, paduri dense ca in jungla, pereti calcarosi si o enorma retea subterana de pesteri. Practic, aici e cel mai inghesuit potential de aventura terestra si subterana de la noi!

Cum ajungem acolo
Distanta din Bucuresti e de 495 km, pe ruta Bucuresti-Pitesti-Rm. Valcea-Sibiu-Deva-Brad-Vascau-Rieni-intersectie dreapta spre Pietroasa-Pietroasa-Cetatile Ponorului. Din Brasov sunt 422 km.
Ultimii 12 km sunt neasfaltati si necesita atentie pe alocuri (drumul este practicabil pentru orice masina, dar… atentie la baia de ulei).
La cerere va putem prelua de la asfalt si transfera 4x4 la cabana.

Unde dormim si mancam?
La cabana Cetatile Ponorului, in mijlocul Parcului National (http://padis.ro/cazare.html - o sugestie interesanta pentru Revelion!). Conditiile de cazare sunt civilizate si mancare este ca la mama acasa! Masinile se parcheaza in siguranta chiar la cabana.

Bun, si ce facem acolo?
Ziua de vineri o dedicam drumului – o masina de la noi ajunge acolo in cursul dupa amiezei si va asteapta / transfera (la cerere). Noi va uram bun venit cu un vin fiert pe terasa din spatele cabanei! Sambata ne impartim in functie de preferinte pe 3 destinatii diferite.

1. AVENUL GEMANATA – AVENUL NEGRU sau o explorare profesionista pentru neprofesionisti! Asta e o tura foarte angajanta, de o zi intreaga!
Traversam jungla platoului Lumea Pierduta……pana la gura Avenului Gemanata unde incepem lunga coborare de … 108 m! Cand lumina se vede ca in prima fotografie, am ajuns…

Urmeaza 700 m de explorare prin galerii uscate si prin paraul Ponor, pana sub gura Avenului Negru, unde ne asteapta 98 de metri de urcare, partial pe coarda, partial pe panta. 

Atat coborarea cat si urcarea se fac cu echipament alpin si asigurare permanenta, riscurile sunt foarte mici. Doar inima o simti cat un purice!

La iesire suntem din nou in Lumea Pierduta (legendele denumirilor vi le spunem acolo…) si ne intoarcem la cabana.

Intregul traseu al aventurii noastre in adancul pamantului arata asa:
Durata: 6 ore
Dificultate tehnica: medie
Dificultate fizica: medie spre mare (comparabil cu o zi de ski, sau una de mers cu bicicleta, deci nu extrem!)
Detalii tehnice: coborarea si urcarea se fac pe rand si in etape, deci nu va ganditi neaparat la verticale nesfarsite, vertij sau alte neplaceri de tip Spiderman. Sunteti insotiti (in coborare paralela) pe intreg parcursul vertical de catre unul dintre asistentii tehnici.
Durata poate fi mai mare, daca grupul este de peste 8 persoane. Deja sunt 5!

2. CIRCUITUL CETATILOR PONORULUI
O sa auziti ca toata lumea a facut circuitul Cetatilor, adica a coborat pe poteca marcata, a traversat prin pestera cei 350 m si a iesit victorioasa in Dolina III, la suprafata. Asta e foarte frumos si chiar aventuros pentru cei aflati “la prima abatere”!
Noi insa va propunem explorarea completa a Cetatilor, adica traversarea celor 14 lacuri pana la sifonul terminal!
Desigur, nu toate lacurile trec de nivelul genunchilor  si majoritatea se trec mergand pe fundul apei, deci aventura va fi una de explorare speologica mai degraba decat de inot in bazin pe intuneric!
Pestera e maiestuoasa si uneori usor intimidanta, tavanul se afla la 30-70 m inaltime; te simti mai degraba afara intr-o noapte intunecoasa, decat in pestera! Aviz(favorabil) claustrofobilor!

Durata: 4-6 ore (traseul cabana-pestera inclus)
Dificultate tehnica: minima
Dificultate fizica: medie (cei ce au vizitat pestera sura Mare cu noi stiu!)
Detalii tehnice: intreaga explorare se face in costume de neopren (sunt disponibile chiar cate doua de persoana!), cu sosete de neopren, vesta flotanta si casca de protectie. E bine sa aveti ghete cu 2-3 numere mai mari!
Frig: Da, dar nu exagerat! Temperatura medie a pesterii e de 10 grade si a apei tot pe acolo, vom avea ceaiuri calde cu noi.

3. VARIANTA DE SUPRAFATA: Cheile Galbenei, Cheile Somesului Cald, Padis, Poiana Ponor, Portalul Cetatilor Ponorului ….

Stim ca nu toata lumea se da in vant dupa apa(rece) in luna octombrie, asa incat va punem la dispozitie un 4x4 si un ghid cu care sa vizitati mai toate punctele de atractie ale Apusenilor.
Veti alterna sectoare auto cu drumetii sau… puteti lasa masina deoparte si sa bateti la pas potecile superbe ale Padisului. Cel mai scurt rau din tara, izvorul Galbenei, Cheile Somesului Cald – cea mai amuzanta explorare de chei facuta vreodata, va povestim acolo…, Ghetarul Focul Viu, unde razele soarelui “aprind” gheata la ora 13 si altele, si altele…
In functie de grup si preferinte, vom asambla vineri seara cel mai atractiv traseu!

Durata: in functie de optiuni, intre doua si 10 ore
Dificultate tehnica: mica, cu eventuale condimentari optionale…
Dificultate fizica: in functie de optiuni, redusa pana la medie
Detalii tehnice: daca grupul decide sa viziteze sectoare de chei ce solicita echipament de protectie termica (botosei sau costume de neopren), le are la dispozitie

Duminica
Traseu optional auto de vizitare a Cheilor Galbenei, sau vizita la Pestera Ursilor, sau…ne relaxam pe terasa cabanei, apoi pornim spre casa!

Echipament
Cel uzual de munte-frig, nimic special.Sa aveti schimburi complete uscate – din cap si pana in picioare!

Costuri
Partea activa a programului (sambata si eventual duminica - inclus) este 60 euro/persoana.
Costurile de cazare si de masa (estimate) le gasiti aici: http://padis.ro/cazare.html, impreuna cu descrieri mai ample de trasee si locuri ce merita vazute.

 

Daca credeti ca aerul curat si un pachet de acest tip poate face bine echipei Dvs., faceti o rezervare folosind formularul din site!

Copywright © Antique Design 2004 - 2017 | Toate drepturile rezervate.